Plecat din departare Mos Craciun
Venea din nou la noi pe-acelasi drum,
S-aduca cu desaga din strabuni
Povesti si jucarii la pruncii buni
Si mai ales povestea-adevarata
Cea mai frumoasa care-a fost vreodata,
Cum Fiul cel de sus venii la noi
Si s-a nascut in iesle intre boi
Dar s-a oprit aicea in Banat
Si-n saptamana aceea s-a luptat
Cu mosul Nicolae cel nebun
Ce il ura cumplit pe Mos Craciun
Caci ani de zile nu a acceptat
Sa fie Mos Gerila botezat
Si-acum voia sa-i fure tolba toata
Dar mai ales povestea-adevarata
Si-n duhul si puterea lui Irod
Trimise imparatul cel nerod
Soldati dar nu romani ca si pe vremuri
Soldati romani dotati cu AKM-uri.
Sa-mpuste chiar pe trepti de catedrala
Tragand rafala-n plin dupa rafala
Copii cuminti si mame din cetate
Ce-un Tatal nostru au spus si Libertate...
Efrata se muta in Timisoara
Si-un tipat se auzi in toata tara
Rahelele-si plangeau durerea-n vant
Caci fii lor n-avura nici mormant.
Acesta a fost Craciunul cel mai trist
De cand eram copil de cand exist...
Pe strazi cernite colindau naluci
Iar brazii ii taiaram pentru cruci
Dar Pruncul n-a murit nici Mos Craciun
Ci anu-acesta iarasi e pe drum
S-aduca 'n loc de jale bucuria
Si pe Isus 'napoi in Romania
Amin