Din bordeiul gârbovit de vreme...
de sub stuful gălbenit de ploaie
printre tuluji ce-n vânturi geme
glasuri pirpirii, se ascut, se-ndoaie...
trei copii cu părul chică,
cu glăscioare vii, îngânate
stau chitiți în ochi de sticlă,
cu figuri cam resemnate.

Sunt orfani de mamă, bieți,
de vreun an, poate mai bine,
singurei se țin scaieți
să vază când tata vine,
că-i plecat la munci din zori
pâinea pentru toți s-aducă,
adunat-au în luncă flori...
și plouați acum se usucă.

E amurg și parcă-i noapte.
tata nu-i și nu-i nici pâine.
Nu se aud în casă șoapte,
doar în sat mai latră un câine.
Cel mai mare prinde-a spune...
De tătucu îi prins cu treaba...
o veni când luna apune...
așteptăm io zic, degeaba...
următorul, mijlociul zice grav...
Tata-i bun cu fiecare... nu-i ușor să fii zugrav...
să lucrezi până-nserare...
o veni în ceas de noapte...
hai să ațipim puțin de-acum,
să uităm de-a burții șoapte...
lumânarea-i iaca scrum...
dar cel mic ridică geana
semn la tâmpla lor le-arată.
ați uitat de bună seama...
cum ne-a învățat pe noi, dar tata? !
că nu-i rău, și nu-i nici bine.
Nici normal și nici minune...
toate, toate, chiar și pâine
le primim prin rugăciune!
ne-a-nvățat pe pat mămuca...
tata ne-a citit Psaltirea...
avem mințile cât nuca
și ne-am cam pierdut cu firea. .
Și se înclină, se coboară
cu genunchiul în țărână...
suflețelul lor le zboară
foamea în ei, li se dărâmă.
Și în duhul lor de rugă...
n-aud pași călcați și grei...
nu văd cum ușa în dungă...
se deschide spre tustrei... .
E tăticul lor cu pâine...
un avut cu trei comori
castigată în cer un mâine
și pe masă multe flori
bucuria în ei erupe...
un vulcan cu foc și imn...
pâinea aburind se rupe...
să dea viața, să dea ritm...
Fericit cămin în noapte... are Însuși Dumnezeu...
patru roade, roade coapte, ce depind de El, mereu!