Noi ne ocupăm de faptă, fără a vedea contextul,
Și atunci în împietrire vom rămâne, cu pretextul.
De-ar fi judecat Mesia ca și noi, cu-a noastră frunte,
Nu l-ar fi chemat pe Moise cu Ilie sus pe munte.

Dumnezeu ne dă o șansă, o sădește-adânc în noi,
Ca să fim tari în credință până-n ziua de apoi.
Niciodată vântul urii ce loveşte în Isus
Pe urmaşii Săi prin lume nu i-a-nvins, nu i-a distrus.

În contextul zis „Meriba” este greu pentru moment
Să dăm o sentință aspră unui astfel de-accident:
Un popor plin de cârtire; Moise, lider depășit
De mânia sa cea mare în care s-a poticnit.

„Vai de cel ce-i cu păcatul, dar mai vai, spune Isus,
De sursa păcătuirii ce la rele v-a condus!”
Astfel Domnul ne îndeamnă la prudență și reflex
Ca să n-aruncăm cu piatra și s-o reprimim în plex.

Moise şi-a primit pedeapsa ca un fel de-avertizare
Pentru toţi conducătorii de prin lumea asta mare.
Astăzi lideri cu renume duc poporu-n rătăcire,
Când iau locul lui Iehova, dar nu-n fapte de slujire.

Unii fac din ei un idol, alții-o țintă de lovit.
Dumnezeu în schimb nu este niciodată proslăvit.
De aceea lumea noastră se cam clatină la greu
Că mulți lideri de popoare nu-L mai au pe Dumnezeu.

N-are cine să-i mai mustre cu efect și nobil scop
Și de-aceea e pândită lumea de un alt potop.
Nu ca-n vremile lui Noe, ci ca-n vremea lui Ioan
Când Apocalipsa spune că va fi un uragan.

Tu, prietene de astăzi, unde vrei să te așezi:
Pe nisipuri mișcătoare sau în Domnul să te-ncrezi?
Vino mai curând la cruce, cu povara de păcat,
C-a murit și pentru tine Fiul cel de Împărat!