Astăzi mari savanți ai lumii, ce au mințile lor treze,
Se frământă și se luptă lumea noastră s-o salveze.
Era mare fărdelegea înainte de potop,
Însă apa furioasă n-a atins divinul scop.

S-a-nnoit doar scoarța lumii, ce-o vedem la suprafață.
La reforma cea morală trebuie și-o nouă viață.
Omul a rămas același: slab, timid și-nșelător.
N-are cine să-l salveze dacă nu-i Mântuitor.

Din Noe, neprihănitul, s-au tras și urmași lui Ham,
Cei ce-au devenit puternici și voinici, din neam în neam.
Nu vă dau acum o veste cu al neprihanei rod,
Căci din specia aceasta s-a tras mai târziu Nimrod.

El era viteaz în lupte, dar se mânia mereu
Și-i vâna pe toți aleșii ce credeau în Dumnezeu.
El zidi cetăți faimoase: Babel, Erec și Acad.
Dar avea în piept un suflet ce părea a fi un iad.

El a mai zidit Ninive din Asiria străveche.
Însă pentru Domnul slavei, el, Nimrod, n-avea ureche.
Firea lui necontrolată n-avea sfinți printre strămoși.
Toți aceștia erau oameni de atâtea vicii roși.

Despre har vorbise Noe celor din neamul lui Ham.
Ei nici nu voiau s-asculte, și-au zidit al firii neam.
Și se ridicase Nimrod împotriva Domnului,
N-avea-n el nicio sfială: Cuș fusese tatăl lui.

El îi convocă pe oameni în vestita adunare
Ce, la Șinear, pornise să ridice un turn mare.
Un turn de securitate, ca să-i apere la greu,
Când va mai veni potopul de la Sfântul Dumnezeu.

Și Nimrod vorbea mulțimii cu o voce ca de alt:
„Hai să ne unim cu toții, să zidim un turn înalt!
Și să strângem cărămida, smoală multă noi avem.
Vom scăpa de astăzi lumea de-al potopului blestem.

Vom zidi toți o cetate cu-n puternic turn în ea,
Ca să fie pământenii toți uniți în ziua rea.”
Însă Domnul îi aude și de sus a coborât
Numai limba să le-o schimbe... Numai limba? Doar atât?

N-a trimis cutremur mare peste ceea ce-au zidit.
Ci schimbându-le vorbirea, ei cu toții au fugit.
Nu-și înțelegeau mesajul și intențiile lor,
Nu acționau acuma ca și un singur popor.

Domnul îi împrăștiase peste întregul pământ,
Cum suna prima poruncă din acel dintâi cuvânt:
„Înmulțiți-vă și umpleți lumea toată cu urmași.
Însă cu neprihănire faceți primii voștri pași.”

Dar uitându-ne mai bine azi la Babelul cel vechi,
Noi vedem c-atunci trufia n-avea pentru cer urechi.
Ei s-au strâns toți în câmpie cu al fărdelegii rod.
Toți erau uniți cu gândul și cu mintea lui Nimrod.

Dumnezeu le strică planul, impunând agenda Lui.
Dar de-atunci lumea urmează numai planul omului.
Dumnezeu le-a dat o șansă, irosită de ei toți,
Cu toate că nu-i nevoie de inteligenți roboți.

Este vremea cea din urmă, vine Babelul modern,
Europa cea unită și cu glasul ei matern.
Nu contează Dumnezeul sfânt, Cel care ne-a creat.
Ei vin azi cu alte planuri și chiar Domnul i-a lăsat.

I-a lăsat cu planuri rele de-ți stă toată mintea-n loc,
Ca-n final, cu viclenie, să dea lumii noastre foc,
Să atace Israelul dur și turma lui Hristos,
Dar atunci Isus Se-ntoarce cu cununi victorios.

Cel ce-n chin răbda pe cruce și păcatul ne-a plătit
Va veni cu slavă mare, la poporul mântuit.
Unde veți fugi voi care spuneți azi că Domnul nu-i?
Care munți vă vor ascunde de mânia Mielului?

Vino azi cât se mai poate să te-asiguri pentru cer!
Nu respinge deci chemarea cu-al iubirii mesager.
El a dat tot pentru tine, când murea pe cruce pus.
Vino să primești salvarea, vino grabnic la Isus!