Fractură de Eden
Autor: Viorel Balcan Valentin  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de viorel77 in 23/04/2019
Fractură de Eden

Ai spus ceva, când coastele mi-am rupt,
Să ieși din ele, afară la lumină?
Atunci, când Dumnezeu ținea abrupt,
Pe palma Lui, întreagă noastă vină?

Sau poate ai râs, când ai văzut o stea,
Ce-a îndrăznit să cadă în oceane! ...
Când eu, priveam cum cerul se prostea,
Făcându-ne din frunze, papioane!

Zâmbeam în burgul florilor de crin
În palme adânci, făceam și fortăreață,
Purtai pe sâni miros de mandarin,
Iar eu pe umeri, prima dimineață!

Țipau la noi, sub tălpile de foc
Toți templierii lumilor din iarbă,
Căci de amorul nostru se sufoc',
Amorul... plăsmuit și el, în grabă! ...

Și am căzut ca doi pirați pe brânci
Luptându-ne cu-o sabie știrbită;
S-au scurs apoi și hăuri mari, adânci
În genul tău de feminin, iubită...

De-atunci iubito, suntem în proces
Cu moartea ce ne fluieră cam des.

Viorel Balcan Valentin 2017




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 469
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.