Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Tâlharii și Hristos.
Autor: Horia Stănicel  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Hqria1962 in 15/03/2019
Tâlharii și Hristos.

Hristoase Doamne te uită la tâlharii,
Care te fură, te mint ca mai apoi să te ucidă,
Sunt printre ei și popi sau prefăcuți mișei,
Ce cățărați în vârful țării o guvernează strâmb,
O talhâresc o sărăcesc și o dezbină,
Și mai cu toții în inimă sunt doar atei.
Te uită Doamne după două mii de ani,
Cum omul se transformă în insectă criminală,
În loc să îți asculte dulcea Ta chemare,
Și te alungă fără să mai creadă,
Nici în iubire, Biserică sau în al Tău Har,
Dar nici în Mântuire sau vreo Taină,
Ce Tu pe toate le cobori din Cer.
Te uită Doamne cum dracii joacă nebunește,
Aduc desfrâu și nebunie dar și blesteme,
Și pe creștini ar vrea ca să-i omoare, să-i risipească,
Însă creștinii Tăi de moarte nu au teamă,
Și de aceea nici eu n-o să mă mai  tem,
Când timpul nebuniei poate, al crimelor, apostaziei va cuprinde țara,
Și nu-i departe vremea aceea.
Dar totuși Te chem mai mereu Hristoase Doamne,
Nu ne lăsa în moartea rece,
Și nici căzuți blestemului etern,
 Ca în povestea ce ne-ai spus-o,
La nunta fiului de Împărat,
Care alungă în întunericul făr' de sfârșit nuntașul ce nu purta cu demnitate,
Haina de nuntă cuvenită,
Căci da, chemarea era înaltă și măreață,
Deci și răspunsul pe măsură ar fi trebuit.
(Horia Stanicel 31 ian 2019). 
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 143
  • Export PDF: 1
Opțiuni