Păstrează-mi, Doamne, dragostea
Autor: Gelu Ciobanu  |  Album: Lumina Iubirii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de GeluVCiobanu in 04/03/2019
Păstrează-mi, Doamne, dragostea-comoară
Cu harurile sfintelor trăiri.
Sădește-n mine, ca întâia oară,
Iubirea Ta, din zori și până-n seară,
Și-ascultă-mi ruga-n suflet și priviri!

Tu știi să-mi dai a Cerului cuvinte,
S-aduci pe bolta sufletului meu
Lumina împlinirilor preasfinte,
Cântarea zorilor cu dor fierbinte
Și Raza ce mă duce-n Empireu!

Nu mă uita în Valea de ocară;
Adu-Ți aminte de ființa mea.
Fii Scutul meu, pe a credinței scară,
S-ajung în nesfârșita Primăvară,
Mai sus de soare, în Lumina Ta!

Florești, Cluj
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 913
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni