M-am topit...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 31/12/2018
M-am topit...

M-am topit în focul dragostei fierbinţi,
M-am topit, şi-am renăscut la libertate
Cu credinţă-n viaţa cea fără de moarte
Doamne-n harul mare şi-n făgăduinţi -
Care-n suflet puse, mi-au sădit dorinţi
Din lumina crucii-n jertfa-Ţi revărsate!

Ele, mi-au trezit în mine dorul arzător
De-a urca pe scara îngerilor către cer,
De-a gusta-n trăire-al dragostei mister
Prin Fiul Tău Doamne, ... ca Mântuitor,
Care a trecut prin moarte, fiind biruitor
În puterea-I cruntă, pe veci să nu pier!

M-am topit în focul dragostei... curate,
M-am topit, şi-am înviat la noua viaţă
Cu frumseţi ivite-n zori de dimineaţă,
Când prin îndurări de har sunt arătate -
Atâtea binecuvântări, ... ce sunt turnate
Pentru-a-nlătura din cale, nori şi ceaţă.

Flavius Laurian Duverna
31 decembrie 2015
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 666
  • Export PDF: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni