Pământu-i acoperit
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Reflecții  |  Tematica: Nasterea mantuitorului
Resursa adaugata de Ioanhapca in 25/12/2018
Referințe
Pământu-i acoperit

Pământu-i acoperit
De necaz și întuneric,
Omu-aleargă diferit;
Sub șefia celui rău,
Lipsit de-acel dor feeric
De-a sluji lui Dumnezeu.

Totuși nu va împărăți
Întunericul pe Terra,
Dumnezeu va curăți
Întreaga nelegiuire
Și aproape este Era
De lumină și iubire.

Domnu-A hotărât să fie
Orice inimă întristată
Umplută de bucurie,
Că-n Hristos, fărădelegea
Noastră este îndepărtată,
La fel Zapisul cu Legea...

Dumnezeu ne-a îndreptat sorții
Prin Lumina răsărită
Peste Valea umbrei morții
Chiar din Slava cea divină,
Ca făptura rătăcită
Să aibă parte de Lumină.

Domnu-I bun și Minunat;
„Un Copil ni S-a născut,
Un Fiu de Sus ni S-a dat”,
Să ne fie veșnic Sfetnic,
Chiar El, Cel fără început,
Împăratu-Atotputernic!

Suflete, luați Lumină
Și cântați cu veselie
Pentru slava Lui divină
Că-a Sa Pronie Cerească
Ne preface în bucurie
Întristarea omenească!

Bucurați-vă căci, iată
S-a născut Hristos, Mesia,
Nu departe într-o poiată...
Ci-n orice inimă vie
Să ne-aducă bucuria
Moștenirii în veșnicie.

24/12/2018*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Vă doresc ca Pruncul Sfânt să se nască zilnic în inima dv și azi în Marea Sărbătoare să fiți plin de pace si multă binecuvântare. Domnul să vă învrednicească și cerneala călimări să nu se usuce iar condeiu să scrie spre Slava Celui de Sus. Harul, pacea, și binecuvântarea să fie cu dv și familia dv
Adăugat în 25/12/2018 de cocatoma
Real şi ziditor ca întotdeauna suportul biblic fiind baza; mulţumiri, fiti binecuvântat.
Adăugat în 25/12/2018 de floridinmaracineni
„Totuși nu va împărăți
Întunericul pe Terra,
Dumnezeu va curăți
Întreaga nelegiuire
Și aproape este Era
De lumină și iubire.” Aleluia! Vino, Doamne Isus!
Adăugat în 28/12/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1176
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni