Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Acum, când timpul e târziu...
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Mesageri  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 07/12/2018
Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela
îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. Prov. 16:17.


Orișice secundă, clipă,
Fie-n priveghere sfântă!
Orișice secundă, clipă -
Slova Vieții, ce cuvântă

Ne țină pe-aripi de iubire,
Ne țină-n Adevăr, în viață.
Veșmântul sclipitor: sfințire
Ne fie haina cea măreață!

Țesut în vii mărgăritare -
Podoabă din Izvorul Sfânt,
Să-i aducă închinare
În orice zi pe-acest pământ!

Să-L slăvească, să-L mărească
Pe-a vremii aripă zburând,
Să-L cinstească, proslăvească -
Proclamând și înălțând

Pe Unic, Minunat Sfânt Soare,
Pe Unic, Minunat Sfânt Miel -
Vecia-n veșnică splendoare
E doar prin El, da, doar prin El!

Să-i mulțumim în orice zi!
Să-L venerăm în orice clipă!
Acum, când ceasul e târziu -
Timpul nu fie-n risipă!

Să prețuim ce-avem în Dar
Înălțându-I osanale,
Printr-o inimă-altar
Ce-i aparține Lui pe cale!

Onorat fii Tu, Sfânt Rege!
Onorat fii, Domn Preasfânt!
Suflete, vin' de culege
Viața-n zbor scurt pe pământ!

Acum, când timpul e târziu -
Fie-o priveghere sfântă,
Rămânând în Cel ce-i Viu
Și-n Cuvântul ce avântă.


04 / 12 / 2018.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 609
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni