“Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de
petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine
trăiește, își pune la inimă lucrul acesta.” (Eclesiastul 7:2)

Să mergem și în loc de jale, nu doar unde-s plăceri și cânt,
Căci în necazuri, boli, și lipsuri, sunt milioane pe pământ.
Să ne oprim la cei trudiți, la sufletele zbuciumate,
La închisori și la spitale, bordeie și orfelinate;

La fețele de lacrimi arse, nu doar la cei cu stări senine,
La deznădejdea celor slabi, la firea cu porniri haine;
La suferințele nestinse, la cei ce pâinea și-o doresc,
La inimile sfâșiate, nu doar la cei ce-n lux trăiesc.

Să mergem pe la cei bolnavi, la cei murdari și zdrențăroși,
La cei bătrâni, la cei căzuți; nu doar la cei ce-s sănătoși.
Să alinăm copii sărmani, lipsiți de frați și de părinți,
Nu doar pe cei ce-s plini de bani, și sănătoși, și fericiți.

De ce-i atâta egoism? De ce privim mereu spre noi?
De ce lăsăm sărmanii lumii să plângă-n beznă și noroi?
N-avem un suflet scump cu toți? Cine e bun? Și cine-i rău?
Dacă-am primit mai mult ca alții, ce dăruim lui Dumnezeu?

Și dacă ne-am întors din lume, pe drumul sfânt și-adevărat,
Să nu fim credincioși de formă, cu sufletul înveninat.
S-avem în noi lumina vieții și dragostea adevărată
Căci nu trăim de două ori, pe-acest pământ, ci doar odată!

Și să petrecem timp cu cei din casele de-amar și jale,
Căci doar acolo-și vede omul sfârșitul viețuirii sale!
Numai în locul suferinței, unde durerea-apasă greu,
Acolo vezi cum strigă omul, cu ochii plânși, la Dumnezeu!
*
Ajută-ne Părinte Sfânt, și-ndură-Te mereu de noi,
Să ducem Vestea Mântuirii și-n bucurii și în nevoi!
Căci dacă stăm nepăsători și-ades vopsim peste rugină,
A noastră viață nu-i curată, nici nobilă, și nici creștină!

Florești, Cluj