Un trist apus e-adesea viața
Când cei mai dragi te părăsesc,
Când negura-ți umbrește fața
Și lacrimile te-nsoțesc...

Când doborât de suferință,
Astepți să vină cineva
Și-ți arde-n piept amar dorința
Măcar un semn micuț să-ți dea...

Te-ntrebi ce-ai mai putea a face,
Ce bine încă n-ai făcut? ! ...
Cum să aduci în lume pace,
Cum să mai pui răului scut? ! ...

De ce când poate fi armonie
Atâta ură-mprăștiem? ! ...
Când poate fi doar bucurie
De ce-n picioare ne călcăm? ! ...

Când e belșug de pâine-n casă,
Când ai cam tot ce ți-ai dori,
Când poți sta-n liniște la masă
De ce nu poți a mulțumi?

Ne complicăm ades viața
Nemulțumiți de ce avem,
Schimonosindu-ne chiar fața
În loc de toate să ne bucurăm!

O, Doamne, dă-ne-nțelepciune
Să prețuim tot ce ne dai,
Ca nu cumva într-un tăciune
Să ne prefaci colțul de rai! ...