Noiembrie zâmbește la fereastră
Cu-al frunzelor surâs îmbietor,
Pictând încetișor povestea noastră,
De toamnă, dragoste, de vis și dor...

Iar cerul îmbrăcat în strai de ploaie,
Ne cântă-n prag a toamnei nostalgii;
Și ultimele flori suspină-n vale,
În ritmul lin al sfintei melodii...

Parfumul fin și dulce-al roadei coapte,
Ne-mbie să visăm la bucuria
Acelei Vieți de Dincolo de moarte,
În care va începe Veșnicia...

-Nu va mai fi Noiembrie la poartă,
Iar florile nu s-or mai ofili...
Nu ne va mai zâmbi nici frunza moartă,
Și n-or mai fi nici ploile târzii...

Dacă-i minune toamna pe pământ,
Și toate ne încântă zi de zi,
Cu cât mai mult acolo-n Cerul Sfânt
Ne-om bucura de Toamna din Vecii... ? !

Ni-e dor de Țara-aceea minunată
În care ne va duce-al nost' Isus...
Vom spune-adio toamnei de-altădată,
Ne-așteaptă alta mai frumoasă Sus!

2 Noiembrie 2016