Pe Tine!
Autor: Lidia Maria Senași  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lidiutza_sweettygirl in 29/07/2018
Îmi faci Isus cu Mâna Ta,
Cât nimeni altul bine...
Dar ce-mi tânjește inima,
E să Te am pe Tine!

Mă binecuvintezi mereu
Și Te-ngrijești de mine,
Dar ce folos de traiul meu
De nu Te am pe Tine? !

Îmi doresc pacea Ta, Isus,
Și bucurii divine,
Dar decât toate mai presus,
Te vreau, te vreau pe Tine!

Îți mulțumesc că mă iubești
Mai mult decât oricine;
De-aceea, fă-mi tot ce voiești,
Doar să Te am pe Tine!

(28 Octombrie 2016)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 632
Opțiuni