Sacrificiul, jertfa Ta.....
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să umblăm cu Dumnezeu!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 25/07/2018
Sacrificiul, jertfa Ta... .


Doamne, eu nu mai doresc
Să trăiesc la întâmplare;
Paradisul pământesc,
Nu-mi aduce alinare.

Am un dor ce arde rău,
Sufletul mi-e pustiit...
Dor de Tine, Domnul meu
Dor de Tine, Domn iubit.

Inima mi-e neîmpăcată
C-am păcătuit prea mult
Dar vreau să-mi fie salvată,
Vreau de Tine să ascult.

Sunt sătul de această viață,
De tot ce-mi oferă ea
Și am în gând a Ta față
Sacrificiul, jertfa Ta,

Picurii, șuvoi de sânge
Ce pe cruce s-au prelins...
Inima mea și-acum plânge
Căci durere-n ea s-a strâns.

Suferința Ta mă doare
Chiar de timpul a trecut
Căci Tu, cel plin de îndurare,
Mare jertfă ai făcut.

De acuma îmi doresc
Doar de Tine să ascult
Cuvântul Tău să împlinesc
Și să mă îndrept mai mult,

Să fiu blând și credincios,
Să pot pe alții ierta,
Pe urme-Ți, iubit Hristos,
Să calc, să Te pot urma.

Amin

Câmpia Turzii, 15 iulie 2018
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 719
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni