Ce e iubirea?
Autor: B.V  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de victoritab in 10/07/2018
1.”Ce e iubirea?”
Se pune această întrebare.
La cununie, în familie,
Sau chiar în orice-mprejurare.

2. Cum am putea noi defini
Ce e iubirea adevărată?
Sau cum oare-am putea găsi
O definiție așteptată?

3. Eu cred că a-nceput odată
Sus pe o cruce, pe un deal
Când fost-a omorât de gloată
Iubire, aducând în dar.

4. Atunci, Isus ne-a arătat
Ce e iubirea adevărată,
Să moară El a acceptat
Tocmai pentru acea gloată.

5. Iubirea! ... E greu ca să iubim!
Doar credem că-i atât de simplu.
Dar, pân` firea n-o izgonim
Iubirea are-un sens ambiguu.

6. Și să analizăm puțin
Momentele în care, susținem că iubim!
Și să vedem, e-adevărat?
Sau totul e puțin forțat?

7. Vecinul tău, ieri te-a bârfit
Și-a zis lucruri urâte despre tine!
Ești mulțumit?
Îi mai arăți acum cu-adevărat iubire?

8. Sau când un frate...
Îți face nedreptate,
Și-amar te-a necăjit,
Îi mai arăți iubirea
De care atâta ai vorbit?

9. Sau când soțul tău,
Te întreabă cu glas tare,
O, soră! Cu iubire
Îi mai răspunzi la întrebare?

10. Și când soția spune,
Lucruri prea multe, sau prea grele pentru tine,
O, frate! Ești oare mulțumit?
Și îi arăți iubire?

11. Și când dup-o zi grea,
De stres și multă muncă,
Copiii vin la tine
Și-n brațe ți se-aruncă,
Și vor cu-a lor părinți ca să se joace,
Tu mamă, tată, nu striga:
”Lăsa-ți-mă acum, copii în pace!”
Căci așa, tu nu arăți,
Cu-adevărat iubirea ce le-o porți.
Ci, mai degrabă închizi
Ale iubirii porți.

12. Când vezi un om căzut
Ce-odată te-a urât...
Tu îl ridici, iubire arătând?

13. Iubirea noastră e-ncercată
În fel și chip, în orice zi.
Ca să vedem, este iubire adevărată?
Sau... spunem doar ce vrem a fi?

14. Isus ne-a arătat
Iubirea Lui desăvârșită,
Când vrem s-o arătăm și noi,
De fapte trebuie croită!

15. Un Învățător al Legii,
La Isus, vine cu o-ntrebare.
Ce poruncă din Lege,
Este cea mai mare?

16. Prima, dar și cea mai mare
Poruncă ce-a lăsat,
Să-L iubim pe Dumnezeu
Cu adevărat!

17. Asemeni acestuia,
Următoarea vine,
Să-ți iubești aproapele!
La fel ca pe tine!

18. Căci așa noi vom primi,
De la Dumnezeu răsplată,
Pe vrășmași de-i vom iubi
Făr` să așteptăm vreo plată.

19.”Ce e iubirea?”
Răspunsul de vrem să-l aflăm,
Pe urmele lui Isus
Să-ncepem să călcăm!

20. Căci doar El ne-a arătat,
Ce e cu-adevărat iubirea.
Murind pe cruce pentru noi,
Ca să aflăm ce-i mântuirea!

~Amin! ~



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1012
  • Export PDF: 1
Opțiuni