Când Cuvântu-i desfătare...
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Mireasma cerului  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 29/05/2018
... înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului
tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, Prov. 2:10-11.

Când Cuvântu-i desfătare...

Când Cuvântu-i desfătare,
Chibzuința te veghează.
Priceperea e pază tare,
Înțelepciunea-nseninează!

Când Cuvântu-i desfătare,
Bunătatea-i cânt frumos,
Credincioșia-i arfa care,
Îndeamnă făr' grai la Hristos!

Când Cuvântu-i desfătare,
Calea este luminată.
El e candelă-n cărare,
Fericire nesecată!

Când Cuvântu-i desfătare,
Scut e nevinovăția.
Domnul este Turnul tare,
Viața, pacea, bucuria!

Când Cuvântu-i desfătare
Și-l primești, păstrezi, trăiești,
Ai comoara cea mai mare,
Făr' prihană - izbutești!

Când Cuvântu-i desfătare,
Bunătatea însoțește.
Ziditoru-i Stânca care
În credincioșie - ocrotește!

Când Cuvântu-i desfătare,
De Domnul frică vei avea.
Cunoștința cea mai tare
Te va păzi de calea rea!

Să ne fie dar Cuvântul
Desfătare-n calea vieții!
El e viața și avântul,
Zbor spre Zorii Dimineții!


01 / 05 / 2018.
Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Ps. 119:11. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. Prov. 2:6.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1301
  • Export PDF: 8
Opțiuni