M-ai ales prima
Autor: Nelu Tripon  |  Album: Comori pentru cer  |  Tematica: Diverse
Dacă mi-am dorit ceva pân-acuma pe pământ
Iată astăzi se-mplineşte. E ceva măreţ şi sfânt
Este actul mărturiei când în apă am intrat
Să dovedesc orişicui că am păcatul iertat

Aşa cum am haina albă este şi sufletul meu
Şi acum în clipa asta eu sunt a lui Dumnezeu
M-am predat Ţie de-acuma deşi tânără eu sunt
Vreau să merg din clipa asta cu poporul Tău cel sfânt

Din familia mea Doamne întâi m-ai ales pe mine
Ca să-ţi devin credincioasă, ca să mă împac cu Tine
Dar speranţa mea Isuse e că şi părinţii mei
În curând o să-ţi urmeze şi să devină ai Tăi

Simt că mama nu-i departe, e-aproape pe calea Ta
Sprijineşte-o Tu Isuse, înapoi să nu se dea
Ia-o chiar acum de mână, fă-o să se hotărească
De-aţi urma din clipa asta, pentru Tine să trăiască

Te mai rog şi pentru tata să-I şopteşti că-L poţi ierta
Să-I dai multă biruinţă ca să-şi schimbe viaţa
Să poată lăsa păcatul, să uite trecutul său
Şi să vină lângă Tine, Tu să-l faci copilul Tău

Cred în puterea Ta Doamne, la botezul următor
Printre cei ce se botează din alesul Tău popor
Că vor fi cu siguranţă amândoi părinţii mei
Şi te vom slăvi pe Tine. Nu singură, ci toţi trei

Te mai rog în încheiere pentru toţi colegii mei
Pentru neamuri şi vecini să îi întorci şi pe ei
Tuturor celor de faţă, fie tânăr sau bătrân
Eu vă spun de-aici din apă: ,,Luaţi pe Isus stăpân".
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2189
  • Export PDF: 5
Opțiuni