Steluțe-prieteni
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Tezaur Ceresc  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de sanda_tulics in 14/03/2018
Steluțe-prieteni... Grăbită viața! ...
Se duc minutele în zile
Și noptile, parcă nu au răbdare
Să părtășim de doruri sfinte
Până la răsărit de soare.
Ecran ceresc în luminițe,
Steluțe-n aur îmbrăcate
Îmi par a fi prietenii,
Ce mă însoțesc în rugi târzii din noapte.
Ele-mi cunosc iubirea la altar
Și cântul doar de Domnul auzit,
Când mă întorc cu
Firimituri de pâine pentru cel flămând
Sau lacrimi pentru cel pierdut
'n-al lumii greu pustiu...
Cu ele îmi petrec din înnoptări
Și trec de ele-adeseori
Să duc un copilaș la tronul sfânt de milă
Și-o rugă plânsă
De-o mamă-n stare tristă și umilă,
Să cer curate daruri în cuvinte
Să spună adevarul că nu minte
Și să coboare-n brațul fericirii
Tineri plecați,
Pe meleagul amăgirii.
Să-mi satur ființa de iubire
Să văd cum mi se țese ia-n inul cel subțire
Și să primesc din busuiocul Duhului curat
Așa cum Biblia m-a învățat.
Să mă ajungă zorii dimineții
Cu fericiri în inimă și suflet
Să fiu în zorii înnoiți 'mbrăcată-n alb,
Ca florile de nufăr...

13 martie 2018
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 634
  • Export PDF: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni