Ce faci Tu nu-i treaba lumii
Autor: Rodica Dunca  |  Album: De vorba cu Tata  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de rodicadunca in 06/02/2018
Eu sun nimic, dar ştiu prea bine
Că din nimic Tu faci ceva
Şi dacă lumii nu-i convine,
E treaba ei! Nu-i treaba Ta.

Tu ai milă de cine-Ţi place
Şi te înduri de cine vrei.
Chiar dacă lumii îi displace,
Nu-i treaba Ta. E treaba ei.

Când celui ce-i flămând dai pâine
Şi dai săracului ceva,
Iar lumea urlă de mânie,
E treaba ei! Nu-i treaba Ta.

Când Tu, Olarul, frămânţi lutul
Făcând un vas aşa cum vrei,
Chiar dacă lumea-şi umflă gâtul,
Nu-i treaba Ta. E treaba ei.

Căci tot ce faci Tu pentru mine
Ca eu să-ţi fiu asemenea
Să pot s-ajung în Slăvi Divine,
E treaba Ta şi treaba mea.

25. 01. 2018
scrisă în 25.01.2018 pseudonim RoDu bun (Rodica Dunca)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 568
  • Export PDF: 1
Opțiuni