Când stele argintează-n noaptea deasă
Și se îmbracă Luna în rubine,
Inund în lacrimi, Calea spre Acasă,
Mi-e dor Isuse, îmi e dor de Tine.

M-ar prinde-n trenă convoiul de stele
Căci nu vor înțelege niciodată
De ce sunt mai iubită decât ele
Și că Stăpânul, Dumnezeu mi-e Tată.

Îmi caut cuibul într-un boboc de Crin,
Să explodez cu el în înflorire,
Într-o lumină și un parfum divin,
Așa să mă înalț spre nemurire.

Despiralând în zbor Calea Lactee
Să mă ridic la Cer ca o săgeată,
Sărind pe bucle largi de curcubeie,
Tangent la o colină neuitată.

E așteptarea, poate, scurtă, scurtă,
Dar mie milenară mi se pare,
Tânjesc s-ajung în camera de Nuntă,
Cu frații mei la marea Sărbătoare.

Se lasă noaptea, tot mai grea se lasă,
Ai pornit Isuse din sfere cerești,
Căci pe pământ Te-așteaptă o Mireasă,
Ca fulgerul vii Mire s-o răpești.