Din cer, Duhul Sfânt coboară
Autor: Constantin Sferciuc  |  Album: Râurile Edernului  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de Connstanntinn in 19/01/2018
1 / 1 ▲
Din cer, Duhul Sfânt coboară


Din cer, Duhul Sfânt coboară
Peste toţi cei credincioşi
Daruri să aducă-n astă seară
Să ne facă înflăcăraţi şi valoroşi.

Ochii tuturor privesc
Către ceruri şi aşteaptă
Făgăduinţa sfântă promisă,
Pentru ceI pe calea dreaptă.

Vreau şi eu un dar divin:
Să lucrez cu înflăcărare,
Şi să strig mai des Amin,
Acasă, şi-n adunare.

Mulţumesc de daruri sfinte
Ce m-au ajutat mereu,
Mulţumesc Bunule Părinte,
Că sunt fiu de Dumnezeu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1878
  • Export PDF: 31
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Daniel 3:29 Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.”