Roagă-te și așteaptă... Domnul va răspunde
Autor: Mihail Cebotarev  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de mcheb in 31/12/2017
Roagă-te și așteaptă. . . Domnul va răspunde
Indiferent de norii grei ce sunt deasupra ta
Și chiar dacă soarele un timp se va ascunde
Totuși, luminează și niciodată nu va înceta.

Roagă-te și așteaptă. . . nu veșnic va fi ceață
Vor apărea-n curând și razele strălucitoare
În susurul blând și-n freamătul de dimineață
Te va înviora la viață, preafrumosul soare.

Roagă-te și așteaptă. . . El nu te va lăsa
Chiar dacă întâlnești pe cale multe încercări
Mergi numai înainte căci Domnul te va ajuta
Și îți va pregăti comori de binecuvântări.

Roagă-te și așteaptă. . . chiar dacă nu înțelegi
De ce drumul ce-l parcurgi e uneori așa de greu
Doar numai după multă trudă roada o culegi
Iar de te întrebi de ce-i așa… o știe Dumnezeu.

Roagă-te și așteaptă. . . Isus va fi cu tine
El a promis, va fi alături în orice împrejurări
Încrede-te în El și Domnul îți va face bine
Vei uita durerea și groaza zilelor de ieri.

Să ne rugăm neîncetat… și să așteptăm
Chiar dacă răspunsul poate că va întârzia
Dar până atunci trebuie în rugăciuni să stăm
Și la vremea potrivită ne va binecuvânta.

*******
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 993
Opțiuni