Pe-un picior de plai
Autor: Alexandru Marius  |  Album: Nou  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de mariusalex in 24/12/2017
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai
Iată vin în cale, se cobor la vale
Lângă Betleem, păstori ce se tem
La bine, la greu, de-al lor Dumnezeu
Cu turma de oi, visând vremuri “noi”
Stau noaptea de pază, când …cuprinși de groază
Lângă ei apare, o lumină mare,
Un cor îngeresc, cântând le vestesc
Pace pe pământ, de la Cel Preasfânt,
Primiți azi solia, se naște Mesia
Păstorii mirați, cad înspăimântați
Plini de bucurie, au primit tărie
Și-au pornit în grabă, Pruncul ca să-l vadă
Să se-nchine-au vrut, Regelui născut
Un miel au adus, Mielului Isus
Un miel alb în dar, pentru Cel ce-I Har
Copilul Hristos, le-a zâmbit duios,
Cu drag i-a privit, din veci i-a iubit
La nașterea Sa, a cazut o Stea
Mii de ani lumină, și ea se închină
Pe cer cititori, magi din depărtări
Văzând închinarea, au pornit căutarea,
Iar Steaua i-a dus, până la Isus
În casă-au intrat, și s-au închinat,
Cu aur curat, pentru Împărat
Te-așteptăm și azi, iar din cer să “cazi”
Să cobori la noi, ale Tale oi
Tu al nost’ Păstor, să ne iei pe nor
Până ai să vii, noi Te vom slăvi
Și la ieslea Ta, zilnic noi vom sta
Pe genunchi plecați, cu ai noștri frați
Toți în închinare, Regelui Cel Mare
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai.
Cred ca Alexandri ar fi incantat de balada interpretata.
Adăugat în 09/01/2018 de lilihiticas
Statistici
  • Vizualizări: 1507
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni