Noapte sfântă, mult așteptată...
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de cocatoma in 18/11/2017
Noapte sfântă, mult așteptată...

E noaptea sfântă, e sărbătoare!
Cărările și ulițele sunt troienite.
Ninge din a luminii, cerească zare;
Caldarâmu-i plin de steluțe albe.
După negurile nopții stă dosit
Pământul; cerul, natura-i tăcută...
Lungă așteptare ca să se deschidă
Ivărul porților, o lumină cerească,
Să se împlinească ce-a fost scris în Carte:
Un Rege, un Fiu de Dumnezeu, Om să Se nască.

În suluri de papir stătea proorocia scrisă
Că Se va naște un Prunc, salvarea omenească.
Misterul nopții învălui într-o tăcere totul.
Pe o traiectorie exactă trecea o stea ca focul...
Păstorii s-au mirat... hotărâți, toți au urmat...
Magii-s curioși: Să fie aceasta noaptea ce-am așteptat?
Doreau să fie primii-n a lor descoperire,
Și să îngenuncheze în fața Pruncului Rege.
Opincile-s înghețate, neaua scârțâia călcată,
Iosif și Maria băteau din poartă în poartă.

Era o noapte grea cu ger; cereau un adăpost.
Sorocul nașterii sosit-a dar nimeni nu i-a primit,
Nimeni nu i-a dorit ca în a lui casă,
Regele Ceresc, în noaptea cea geroasă, să Se nască.
Bethleem îndepărtat, unde gândul nu pătrunde...
Ruga de mii de ani, Dumnezeu stă să o asculte.
Dă răspunsul și trimite pe pământul păcătos,
Pe Fiul din Strălucire: Mesia, Isus Hristos.
Toți pe rând ușa-I închise; în case nu-L primiră,
Însă cineva-i trimise într-un grajd, de milă.

Într-o grotă luminată de un bulgăre de seu,
Pe fân și în paie Se născu Isus, Fiu de Dumnezeu.
Steaua se opri: lumina ieslea toată,
Ca argintul strălucea, ca spuma mării albe.
Staulul în brațe-l prinse cu lumina-i toată...
Ușor, cobora de sus luminând întreaga grotă
Unde Iosif cu Maria, triști vegheau Pruncul
Ce dormea liniștit pe pătuț de paie-n staul.
Păstorii și Magii în grabă-au ajuns
Îngenuncheați cu toții, Regelui s-au supus.

Proorocia se împlinise: Se născu Isus-Mesia,
Să ierte al lumii păcat și să lase mântuirea.
Cântau îngerii în cor Imnul de Mărire,
Isus în om Se întrupă, omenirea să salveze.
Haideți azi cu toți să-I cântăm Osana
Sufletul să-l curățăm de-ale lumii păcate,
Pregătiți în orice moment pentru cer și părtășie.
Să-L putem întâmpina când pe cer El va apare,
Fecioare înțelepte să ne găsească așteptând
Cu rezerve și candelele arzând.

Ușa inimii azi, lasă-ți-o larg deschisă,
Să Se nască Regele din Slava Cerească,
Să-I dăm cinste și onoare, să îngenunchem smerit
Și în cânt de Osanale să-I zicem: ”Bine-ai venit”
Aur, argint, smirnă și tămâie, Rege, nu avem,
Dar cu drag pe veci, inima Ți-o dăm.
Prunc născut în iesle, învelit cu paie,
Grea Ți-a mai fost viața de la staul până la cruce.
Amar mult, tristețe, plâns, de oameni batjocorit,
De la staul la Golgota, mult ai suferit.

De pe când dormeai în iesle, crucea privea bolta,
Munții și izvoarele Îți jeleau trista soartă:
O viață de suferință de la staul până la piroane
Dar iubirea Ta peste tot, lăsa - iertare -
Viața Ți-a fost grea, de la naștere amenințată,
Din Egipt în Ghetsimani, apoi Bethleem în grotă...
Te-au urât, Te-au urmărit aprigii dușmani,
Moartea Ți-o dorea Irod, până nu-au mai fost Betanii.
Azi, cu toți să îngenunchem lângă păstori și magi,
Chiar dacă au trecu de la iesle până la noi, mii de ani...

Câtă luptă și durere, și martiri, lacrimi și sânge,
Toate ca să ne salveze pe mine și pe tine.
Azi aici Îți dăruiesc viața întreagă Ție,
Darul meu de mulțumire că mi-ai adus mântuire.
Inima îmi e deschisă: Rege Ceresc, intră!
Sufletul și inima, de acum, sunt a Ta casă.
Te rog, naște-Te-n ea încă odată
Și în mine să rămâi pentru viața toată.
- ”Bine-ai venit Prunc, Rege Ceresc”!
Sunt aicea azi ca să-Ți mulțumesc.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2744
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni