Ghicește rima (IX)
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: In principio erat verbum...  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de vimara62 in 11/11/2017
81
A zis Domnul, prin Ilie,
Că urgie o să vie
Peste ţara lui Ioram,
Peste cei cu el de-un neam.
Iar Ioram a şi murit,
Chinuit ca de-o văpaie,
Căci avea, cum s-a vestit,
Boală grea de […]

82
„Şapte zile-au mai trecut;
Apa o mai fi scăzut,
Porumbelu-o fi trăind? … ”
Şi, privind cerul senin,
Noe îl văzu venind
Cu o frunză de […]

83
„Lasă, David, împărate,
N-am nevoie de moşie!
Ţiba poate să şi-o ţie.
Dacă domnul meu se-ntoarce
La Ierusalim în pace,
Nu mai am nici un regret. ”
A răspuns […]

84
Să-ţi aduci aminte de-al tău Făcător,
Soarele şi Luna cât mai luminează,
Cele tari şi drepte-ți sunt de ajutor
Şi măcinătorii nu se-mpuţinează;
Cât mai sunt deschise cele două uşi,
Până nu se-aşează pe ferestre voal
Şi cât bocitorii sunt la alte uşi,
Până nu-nfloreşte floarea de […]

85
Cârmuire, 'nvăţătură –
La ce-ai fost chemat –
Foloseşte cu măsură
Slujba ce-ai luat.
Să arate fiecare
Râvnă în sfinţenie:
Care mângâie sau care
Face […]

86
Terafimi am ascultat
Și n-a fost adevărat;
Ghicitori au proorocit,
Nu s-a împlinit;
Visuri multe am avut,
'Geaba le-am crezut.
Rătăciți și mângâiați
De deșertăciuni,
Am trăit înconjurați
Numai de […]

87
„De-unde are-nţelepciune?
E de-aici, din Nazaret! ”
Începură toţi a spune…

Şi-atunci, Marele Profet,
N-a făcut nici o […]

88
Vântul de la răsărit
Soarele a întețit;
Curcubetele-i uscat
Și eu, iată-am leșinat!
Doamne, fă-mi acum pe plac
Și de viață mă desparte;
Vreau să mor și bine fac
Că mă mânii pân la […]

89
— Doamne, eu, la vârsta mea,
La copii nu pot să sper…

Însă Domnu-a zis aşa:
— Cum sunt stelele pe cer,
Va fi şi sămânţa ta!
Eu sunt scutul tău cel tare
Şi răsplata foarte mare,
Iar acel ce-i slujitor,
Nu va fi […]

90
„Doamne, Tu m-ai vindecat,
Lepra nu mai e, s-a dus! ”
La piciorul lui Isus,
Il slăvea pe Dumnezeu
Şi nici nu era evreu.
Şi-a spus Domnul c-un suspin:
— Oare num-acest străin
A scăpat de pătimire,
Ca s-aducă […]


Sugestii:

81-2Cron. 21: 12-15, 19
82-Gen. 8: 10, 11
83-2Sam. 19: 29, 30
84-Ecl. 12: 1-5
85-Rom. 12: 6, 8
86-Zah. 10: 2
87-Marcu6: 2-5
88-Iona 4: 7-9
89-Gen. 15: 1-5
90-Luca17: 15-18


Soluții

81-măruntaie
82-măslin
83-Mefiboşet
84-migdal
85-milostenie
86-minciuni
87-minune
88-moarte
89-moştenitor
90-mulţumire
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 729
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni