Tu, care templul strici...
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Altare vii  |  Tematica: Cina
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 04/11/2017
Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Uă!
Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile... Marcu 15:29.

Tu, care templul strici...

-Tu, care templul strici
Și-n trei zile-l zidești
Tu, ce Mesia-Ți zici,
Pe Tin' te mântuiești?

De ești Tu, Hristosul
Ales de Dumnezeu,
De ești Tu, Hristosul
Scapă de-acest rău!

Isus... plin de iubire
Ruga Tatăl ceresc:
''O, iartă-i! În neștire
Pe Fiul răstignesc...

O, iartă-i, Iartă-i Tată!
Iartă-i, nu știu ce fac!
O, iartă-i, iartă-i Tată!
De slavă mă dezbrac

Și-n măni fărădelege,
Între tâlhari întins -
Răscumpăr de sub lege,
De chin și foc încins...

Asupra-Mi iau păcat,
Asupra-Mi iau și vină,
Ca oricine - spălat,
Să poată fi de tină! ''

Și apoi... cu glasul tare
Duhul încredință -
Tatălui. Jertfa Mare
De-atunci ne anunță:

O viață nouă în Isus -
Măreț, făr' plată Dar,
Inestimabil scump, nespus
Prin Jertfă și Calvar! -

Ca eu și tu, s-alegem viața
Ca eu și tu, să nu murim
Ca tu și eu urmând povața,
Un cer să moștenim...


28 / 09 / 2017.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1256
  • Export PDF: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni