Când Cuvântul, Adevărul...
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: Zbor spre lumină 2  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 21/10/2017
Motto: "Căci toți cei călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu."
Amin! Romani 8:14.
Din slăvile cerești -
Cu dragoste și milă,
Stăpânul veșniciei
A mai întors o filă

Din Cartea rânduită
Spre-aducere aminte,
Stergându-mi tot trecutul
Și ce-a fost înainte.

El m-a-mbrăcat cu haina
A Celui fără pată
Zidind în pieptul meu
O inimă curată.

Și a mai pus în mine
Un duh nou, statornic,
Făcându-mă pe veci
Stăpânului datornic.

Un lucru mă frământă
Zi de zi, mereu:
Să pot face voia Lui
Oricât ar fi de greu.

Când povara n-o pot duce
Și sufăr în tăcere,
Cel ce a murit pe cruce
Îmi dă iar putere.

Când în sufletu-mi trudit
Plânge neputința,
Doar Isus cel răstignit
Îmi întărește ființa.

Când mă trage amăgitorul
Ca să cad în groapă,
Numai Hristos Mântuitorul
E Cel ce mă scapă.

O!... Și câtă pace sfântă
E în inimă atunci
Când eu pot să împlinesc
A Stăpânului porunci!

Când Cuvântul, Adevărul
Blând și măsurat,
Călăuzește credința
Gândului curat.

Când pot face fără plată
Facerea de bine,
Și să mă rog cu stăruință
Pentru orișicine.

Când pot îndura-n tăcere
Orice nedreptate,
Și să fiu și la necaz
Plin de bunătate.

Când pot aduce mulțumiri
Stăpânului ceresc,
Că revarsă peste duhu-mi
Har dumnezeiesc.

Când dragostea de Dumnezeu
Îmi stăpânește ființa,
Iar iubirea de aproape
Plinește credința.

În curând va fi întoarsă
De Stăpân ultima filă,
Și atunci, doar celor sfinți
El le-arată milă.

Noi să fim găsiți în ziua
Când El se întoarce,
Făr' prihană, fără vină,
Și să fim în pace. Amin!





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1190
Opțiuni