Din încercări voi face-un pod
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de cocatoma in 15/10/2017
Din încercări voi face-un pod

Din încercări, voi face-un pod:
În urma pașilor, presar bun rod.
Doar faptele mă vor urma
Spre Împărăția Ta.
Chiar de ispitele curg râuri
Înălțându-se, trecând de maluri.
Stânci, piedici, de-mi stau în cale,
Știu că aici jos, lupta e mare.
Voi urca hotărât, voi privi spre cer...
De voi cădea, mă ridic și sper...
Mâna Ți-o întinzi, mă ajuți,
Știu, multe Îți cer, dar, să mă ierți.

În depărtare, un far lucește-n soare:
Vreau să-l privesc, fruntea mea cade,
Păcatul din urmă mă rupe, urlă după mine,
Îl simt în inimă, foc mă arde și doare,
Dar drumul spre cruce îmi dă putere.
Știu că e calea spre mântuire;
Mă smeresc, în genunchi mă prind de Tine,
Iertare-Ți cer și Harul Țării Divine.
Îmi duc crucea... e foarte grea!
Dar, n-am fost țintuit pe ea.
Îndur și eu măcar atât
Cât pot să duc, cât îmi e dat.

Pe drumul vieții ce-a rămas,
Doar spre Golgota mai fac un pas.
Pe calea îngustă, cu credință,
Prin foc de trec, dă-mi biruință!
Căință-n mine, fruntea smerită,
Lasă-mi nădejde, pace-n ispită,
Nimeni și nimic să nu mă atragă
De lângă Tine și Cereasca Țară.
Iar când îmi este greu în viață,
Isus, ridică-mă pe brață,
Lumina Sfântă să mă însoțească,
Calea cea bună să-mi lumineze-n viață.

Privesc piscul! ... Susurul blând mă cheamă
Să urc serpentinele fără teamă
Și ce-am făcut în viața mea de mamă,
Las în urmă copiilor să vadă:
Drumul de mine parcurs înapoi,
Și podul construit, ne-învins de șuvoi.
Să înțeleagă: viața-i o luptă!
Să urce spre cer și prin umbră.
Prin Cuvânt, eu, le-am lăsat Calea,
Poteci bătucite, liberă trecătoarea.
Ție m-am rugat Isuse să-i ajuți,
Prin încercări lasă-le punți.

Urmele Tale ca să le vadă,
Semnele pașilor, pe ele să pășească.
O, Doamne, îndură-Te de toți,
Ești plin de har și totul poți!
Revarsă dragostea din belșug,
Lângă Tine adună-ne Isuse drag,
Căci lumea-i foarte înșelătoare,
Nu ne lăsa Doamne-n pierzare!
Fă-ne înțelepți prin Duhul Tău
Să simțim pericolul ce pândește mereu
Căci dorim Țara Sfântă, Cerescul Canaan,
Alături de Isaac, Iacob, și Avraam.


TOMA COCA, ALGHERO, 15/10/2017
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1012
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni