Tu mă mustri cu iubire!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Te port în inima mea!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 29/08/2017
Tu mă mustri cu iubire!

Tu mă mustri cu iubire,
Cu vorbe mângâietoare,
Tu-mi vorbeşti cu dăruire
Chiar de uneori Te doare

Fapta mea cea de ruşine,
Şi gândirea-mi păcătoasă
Căci Isus, Tu îmi vrei bine;
Vrei la Cer să-mi dai o casă,

Să trăiesc în preajma Ta
Şi să mă vezi fericit,
Bucurii să îmi poţi da
Sus, în Raiul mult dorit.

Ai murit pentru oricare,
Diferenţă, n-ai făcut
Şi eşti plin de îndurare
Pentru orice om pierdut.

Viaţă tuturor doreşti,
Şi nu eşti părtinitor
Tu suferi şi mijloceşti
Pentru orice muritor.

Tatăl Tău Ţi-a dat putere
Şi în Cer, şi pe Pământ.
Ţi-a dat drept de înfiere
Ţie, Domnul meu preasfânt.

Amin

Câmpia Turzii, 5 august 2017
Frumos mesaj al dragostei divine ce ştie întotdeauna cum să ne ridice şi să ne mângâie. Mulţumiri, fii binecuvântată sora.
Adăugat în 29/08/2017 de floridinmaracineni
Frumos si pilduitor titlu la o poezie precum o rugaciune, un dialog intim purtat in mintea si inima poetei cu Domnul: "Să trăiesc în preajma Ta/Şi să mă vezi fericit,/Bucurii să îmi poţi da/
Sus, în raiul mult dorit." Felicitari, har si pacea Domnului!
Adăugat în 30/08/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 619
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni