În mica mea căsuță,
În casa bătrânească,
Întorc cheia în ușă
Și-un scârțâit ușor
Se-aude din podeaua
Ce-a fost în timp călcată
De-atâtea generații...
De fete și feciori.

În mica mea căsuță,
Fiind prima de la stradă,
Aud cum bate vântul
Ce scutură-n oblon
Și-n podul casei mele
Văd amintiri lăsate
De dragii mei bunici...
Și de cei dragi ai lor.

Mai văd tablouri vechi
Ce-și lasă amintirea
Să zvârcolească gândul
Din timpul adormit,
De-atâtea clipe dragi
Ce le-am lăsat în urmă
Și plâng privind la ele...
La fiecare chip.

Mai văd un dulăpior,
Mai văd și o măsuță
În magazia veche
Făcută de bunici,
Aduse din refugiul
Ce i-a purtat prin viață
Și parcă-i văd în față...
Zâmbind că i-am găsit.

Îmi copleșesc suspinul
De inima ce strigă:
Doresc să vă revăd
Căci vă iubesc pe toți!
Dar am de dus o cruce
Fiind pelerin prin viața
Ce Dumnezeu mi-a dat-o...
S-o port aicea jos.

S-au dus, s-au dus cu toții,
Iar eu, stau înăuntru
În casa bătrânească
Fiind copleșit de dor,
Deschid Scriptura veche
Cu foi îngălbenite
Ce stau ca mărturie...
Că omu-i călător.

Versete subliniate
Mă cheamă și pe mine
Să merg pe urma lor,
A vieții din trecut
Când, dintr-o dat', din ușă
Copiii strigă: 'Tată!'
Privesc la ei cu drag...
De parcă-am renăscut.

„Hai tată, hai să mergem,
Căci astăzi se ia Cina.
Te rog să te grăbești
Să nu întârziem.
I-am pregătit un cântec
Și-o poezie nouă,
Să-I mulțumim din suflet...
De viața ce-o avem.”