Rugăciune-n miez de noapte
Autor: Nichifor Nicu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Nichifor in 14/01/2017
Rugăciune-n miez de noapte
autor: Nichifor Nicu
14.01.2017. ora: 04:40

Mă închin în fața Ta și Te chem o, scump Păstor,
Vino, schimbă-mi inima, dragul meu Mântuitor.
Am nevoie de iubire și de pacea Ta, Isus,
Te rog, ai milă de mine până la al vieți-apus.

Nu pleca din casa mea rămâi, Te rog frumos cu mine,
Nu vreau pe altcineva decât Doamne numai pe Tine.
Ascultă azi suspinul meu, ascultă glasul meu fierbinte,
Te rog o, Sfinte Dumnezeu la ruga mea să iei aminte.

Eu cred și știu că mă auzi acum la ceas târziu în noapte,
Aștept cu dor să îmi răspunzi, să Te simt tot mai aproape.
Să îmi vorbești cu glas duios, să-mi spui: Eu sunt mereu cu Tine,
Eu sunt Domnul Isus Hristos tu ai încredere în Mine.

Să stăm de vorbă amândoi, eu să ascult, Tu să-mi vorbești,
Să nu fie nimeni cu noi, să-mi spui, Isus că mă iubești.
Așa de mult doresc, Isus să-mi mai vorbești măcar odată,
Și până la al vieți-apus să-mi fii stăpân iubite Tată!

Aceasta-i ruga mea umilă, acesta-i singurul meu dor,
Isuse, Te rog, fie-Ți milă și vorbește-mi scump Păstor.
Eu am s-aștept oricât ar fi de Tine nicicând nu mă las,
Căci știu, în fiecare zi, Tu ești cu mine pas cu pas.

Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4101
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni