Noaptea sfântă de Crăciun
Autor: Toma Simona Magdalena  |  Album: Clipe de cer  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Simo_7 in 22/12/2016
E noapte târzie şi frigul se lasă,
Doar Iosif, Maria şi Pruncul n-au casă;
Un staul găsiră, o iesle cu paie,
El Rege-al Iubirii, nu are odaie...

E rece afară, dar blânde mioare,
În juru-i căldură respiră în paie;
Acum păstoraşii grăbesc cu uimire
Să-I ducă colindul, cu drag şi iubire.

Şi magii se-arată la ieslea umilă,
Genunchiul plecară, pe Prunc Îl găsiră
Şi daruri lăsară la Cel ce e Rege,
Venind pentru noi, ca de cer să ne lege.

Colindul se-aude din deal de cu seară,
Iar îngerii cântă, la fel şi azi iară.
Şi noi cu păstorii, cu magii la fel
Aducem colindul, vestindu-L pe El.

Se naşte Iubitul Isus azi ştii bine,
Primeşte-L în suflet, în casă la tine,
Proclamă-L ca Rege în viaţă mereu
Şi lasă-L la cârmă, căci e Dumnezeu!

Amin! (22 decembrie 2016)
Sărbători fericite! Multe binecuvântări, pace şi bucuria care au simţit-o păstorii şi magii mergând la ieslea unde se afla Domnul Isus, să ne inunde din plin fiinţele şi de sfintele sărbători în care păşim cu toţi! Hristos S-a născut!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3184
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni