Printre crengi cu frunze dese
Se zăresc vag luminițe,
Semn, că suflete așteaptă
Printre gene, să pătrundă
Chiar moș Ene în persoană
Și în șoaptă să le spună
O poveste, să-i adoarmă.

O lădiță se deschide
Și din ea ies câte una,
Basme și povestioare;
După care, se pornesc
Ca să urce încetișor
Pe scărița de la pod,
Când, un sforăit ușor,
Vrea să spună tuturor:
Noapte bună, somn ușor!

Printre stele, unduiesc
Și coboară-ncetișor,
Multe vise adunate
Ce așteaptă în pridvor,
Să pătrundă în cămara
Unde geana se desparte
De surâsul sclipitor
Al poveștii spuse-n șoaptă,
De mămica sau tăticu'
Către copilașul lor.

Ca prin somn, aud un foșnet
Care stinge luminița;
Noapte bună, somn ușor!

Emanuel:Giarmata