Ce tot ai inimă-a mea?
Autor: Lidia Gheorghe  |  Album: Izvoraș de versuri  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de lidia_romica in 07/11/2016
Ce tot ai inimă-a mea?

Ce tot ai inimă-a mea,
De te vaiți, de te simți grea?
Eu stau de vorbă cu tine,
Și vreau ca să-ți fie bine.

Când văd că ești neagră toată,
`Nlăcrimată, întristată,
Mă plec pe genunchi cu tine
Să-ți verși amarul din sine.

Caut ca să te golesc
De tot ce este lumesc,
Vreau să te păstrez curată,
Și tu pari însângerată...

Curios, mai scormonesc
Prin unghere, să găsesc
Cântecele oarecare:
De bucurie, de jale,

Doar să văd cum te găsesti,
Mulțumită dacă ești.
Treb` să ținem legătura
Pe linie cu Scriptura!

În orișice-mprejurare
Să ai lacrimă-n cântare,
Până El ne-o 'stâmpăra,
Noi cu dor L-om aștepta.

Prin credință până-acuma,
Cu gând că-om primi cununa,
Am luptat și vom lupta:
Și eu, și inima mea.

Până-atunci, hai să cântăm!
Pe afară să vărsăm
Starea și simțirea noastră,
Sus, înspre bolta cerească.

Și-atunci Domnul Domnilor
Ne-o trimite ajutor.
Va știi cum să ne trateze
Și cum să ne-mbărbăteze.

Balsam ca El, nimeni n-are
Cât vezi sub întreaga zare.
Ca El nimeni nu iubește
Duhul mâhnit fericește.

Crede că te-a vindecat,
Ridicat și mângâiat!
Crede tu, inimă-a mea!
Și de azi nu mai fi grea!

Crede, eu îți poruncesc,
Peste tine stăpânesc!
Și peste mine domnește
Isus, care te iubește.

În lupte de tot felul, în situații de criză, avem impresia că ne pierdem sănătatea. Cercetând Cuvântul Domnului și rostindu-l in rugăciune, primim: putere în trup, credință, suntem vindecați, căpătăm duh de viață, noi perspective, putem să iubim pe cei ce nu ne fac bine, îi putem ierta, și prin jertfa Domnului Isus Hristos putem chiar sluji împreună spre slava Domnului. Exemlu: 1. Dumnezeu este mai tare decât inima. 2. În puterea limbii stă viața și moartea. (3. Rosteste binecuvântare și viață).
...de vorbă cu tine însuți...
Într-adevăr și ce mult ne putem zidi spiritual cercetându-ne, recunoscându-ne starea și punându-ne apoi pe genunchi înaintea Domnului pentru îndreptare...
Versuri ziditoare, avem ce învăța din ele de aceea zic fii binecuvântată sora Lidia și la cât mai multe roade de acest fel!
Adăugat în 08/11/2016 de floridinmaracineni
Inteleapta cercetare de sine, a inimii si a credintei. "Crede, eu îți poruncesc,/Peste tine stăpânesc!/
Și peste mine domnește/Isus, care te iubește..." Har, pace si binecuvantarile Domnului.
Adăugat în 08/11/2016 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 816
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni