Nu-ți lăuda slujirea...
Autor: Franciuc Adelin  |  Album: Umblând în veghere  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de adelinfranciuc in 31/10/2016
Nu-ți lăuda slujirea pe-ogorul pocăinței
Și n-aștepta onoare, oricât te-ai străduit!
Nu-ți pierde răsplătirea din ziua-ncununării
Pentru-o deșartă slavă și-un laur vestejit!

Eroii nu se plâng când n-au apreciere,
Nu își cerșesc omagii, nu-și etalează răni,
Ci, înjugați deplin idealului oștirii,
Cu sânge, de-i nevoie scriu dedicarea lor.

Fii demn de tot ce Domnul ți-a-ncredințat în slujbă
Și nu te poticni de ești disprețuit!...
Nici nu lăsa mândria ca să-ți știrbească roada!
Rămâi la datorie, cu totul dăruit!

Să nu invidiezi slujiri atrăgătoare,
Ci, stai acolo unde Hristos te-a așezat!...
Lucrează TOT și DOAR ce ți s-a dat, creștine,
Căci răsplătit vei fi CUM te-ai sacrificat!

Slujește ORIȘICÂND, dedică-te ORIUNDE,
Dar, veghetor să fii, nu poți sluji ORICUM!
Fii, deci, un vas curat, neîntinat de lume
Și-așa vei fi destoinic pe-a-nsărcinării drum!...

Căci NU ORICINE are-n slujire-autorizare,
Nu orișicine fi-va de Domnul răsplătit,
Ci doar acei ce știu că-ntâia lor chemare
E viața în sfințenie, și traiul neosândit.

La ce ți-ar folosi o jertf-apreciată
Pe un altar nedemn, de compromis pătat?!...
Sfințește-te întâi, analizează-ți viața
Și nu uita! De slujbă tu vei răspunde-odat'!..

Nu-ți lăuda-nzestrarea, nu-ți afișa portretul,
Ci-mbracă-te-n smerenie ca fiu, ca slujitor!
Tu ești dator nu lumii, criteriilor umane
Ci-Aceluia ce te-a-nrolat 'n al Său popor!...

Fii demn! Fii veghetor! Slujește-n sârguință
Căci Domnul Singur știe efortul măsura!...
Deci, te dedică Lui cu zel, cu umilință
Ca vrednic slujitor de răsplătirea Sa!...

Amin
Un frumos poem al indemnului la smerenie, fiindca Dumnezeu cunoaste inima omului si rasplateste fiecaruia dupa fapte si voia Sa. Slavit sa fie Domnul. Felicitari.
Adăugat în 31/10/2016 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 1577
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 3
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni