Rondelul Vieţii Noi promise
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Rondeluri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 10/10/2016
Rondelul Vieţii Noi promise

Din cerul vast şi plin de rouă
Prin revărsări de Duh promis
Peste pământu-n rău proscris
Prin har adus-ai vestea nouă!

Cu harul sfânt în ,,Pace Vouă!”
Te-ai întrupat cum s-a prezis,
Din cerul vast şi plin de rouă
Prin revărsări de Duh promis!

Cu braţele Doamne-amândouă
Tu lumea întreagă ai cuprins -
Când boldul morţii L-ai învins
Ca s-aduci lumii Viaţa Nouă...
Din cerul vast şi plin de rouă

Prin revărsări de Duh promis!

Flavius Laurian Duverna
28 iulie 2016
Frumos rondel de slava si multumire pentru darurile duhului sfant: "Cu harul sfânt în ,,Pace Vouă!”/
Te-ai întrupat cum s-a prezis,/Din cerul vast şi plin de rouă/Prin revărsări de Duh promis!" Har si pace.
Adăugat în 10/10/2016 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 595
  • Export PDF: 57
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni