Lacrimi multe curg în vale
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Reflecții  |  Tematica: Înmormântare
Resursa adaugata de Ioanhapca in 11/09/2016
Lacrimi multe curg în vale

Lacrimi multe curg în vale
Și de lacrimi este plină
Valea umbrei morții tale,
Doar o Rază blândă alină
Multa jale, multa jale.

Greu e să accepți că moartea
Este-o scurtă despărțire
Și să înfrunți realitatea,
Răscolind orice simțire,
Că-i Dreptatea, că-i Dreptatea.

Greu e să accepți vreo dată
Că-a plecat de lângă tine
(Chiar și-n slavă minunată)
Cel iubit și nu mai vine,
Niciodată, niciodată....

Realitatea asta crudă
Necuprinsă-i de știință
Dar în lacrimi grele-ți udă
Inima și întreaga ființă
Care-i surdă...Care-i surdă...

Lipsa lui ne înconjoară...
Și, mai mult parcă-l iubim!
Ne lipsește în afară,
În inimă-l mai găsim,
Însă zboară, însă zboară...

Istoviți de jalea-amară,
Ne lipim de Dumnezeu,
Dar sufletu-i o fanfară
Timorant cerând mereu,
„Să-l văd iară, să-l văd iară...”

05/09/2016*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Împreună cu profundele condoleanțe pt. sora Dana, Alin și întreaga familie îndoliată.
Versurile curg ca o tanguire, prin accent si repetitie. Un bocet frumos, daca putem alatura cele doua cuvinte! Fiti binecuvantat!
Adăugat în 12/09/2016 de vimara62
"Lacrimi multe curg în vale/Și de lacrimi este plină/Valea umbrei morții tale,/Doar o Rază blândă alină
Mult-a jale, mult-a jale." Intradevar, Raza aceea blanda care ne alina a trecut prin "valea umberei mortii", dar a inviat. In Domnul ne este speranta. Har si pace.
Adăugat în 12/09/2016 de marin2016
frumoasa poezie..
Multumesc frumos fr Hapca...cuvintele d-stra,intotdeauna au fost o mangaiere pentru mine..
Dumnezeu sa va rasplateasca si sa va binecuvinteze..
cu aleasa pretuire,
Banita Daniela

(mi-am facut cont DOAR pentru a adauga ca si multumire) un comentariu la aceasta poezie frumoasa..)
nu voi posta nimic pe resurse crestine..
Adăugat în 13/09/2016 de danieladanab
Eu am sperat că vom zbura de mână
Doar amândoi! Trecând tărâmul vieţii..
Doar amândoi.. lăsând clipele-n urmă
Primind în suflet, zorii Dimineţii..

Eu am sperat că vom fi împreună
La zborul celor vii, spre Dumnezeu..
Dar ai plecat.. şi m-ai lăsat în urmă
Să strâng lacrimi mereu, de dorul tău...

Dar sper şi-acum.. ca-n sfânta Dimineaţă
Vom fi cu toţi, acolo-n cerul drag
Ce l-am iubit atât în astă viaţă
Iubirea ta mă v-aştepta în prag...

E greu pământul aici, fără tine..
Iar amintirile-mi vorbesc mereu
De clipe calde.. sfinte şi sublime
Ce le-am trăit cu tine-n Dumnezeu!

Nu fi-va clipa atunci mai frumoasă
Ca întâlnirea mea cu cei iubiţi
Ce au plecat devreme înspre-Acasă,
Nu fi-va clipa nicicând mai duioasă,

Când pe vecie, toţi vom fi uniţi!


13.09.2016
danielabanita
Adăugat în 13/09/2016 de danieladanab
Condoleante intregii familii.
Versurile sunt asa de reale...
Sfinte binecuvantari.
Adăugat în 20/09/2016 de floridinmaracineni
Am plans cand am citit aceasta poezie .
Domnul sa te binecuvinteze!!!!
Adăugat în 21/09/2016 de EmmaIoana
Statistici
  • Vizualizări: 3006
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni