Nu sunt singur niciodată!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Voi fii biruitor!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 05/08/2016
Nu sunt singur niciodată!


Nu sunt singur niciodată
Cu mine e Dumnezeu,
Prezența Sa mi-o arată,
Mă ajută când mi-e greu,

Eu Îl chem în ajutor
Și Îl rog să mă însoțească
Cu El simt că-i mai ușor
Îi cer să mă întărească,

În necazurile vieții
Să mă pot mereu lupta,
Neagra umbră a tristeții,
Să nu o mai simt aș vrea,

Teamă să nu îmi mai fie
De prezent, de viitor,
Vie a Lui Împărăție,
Pe care o vreau cu dor,

Dar mă tem de transformarea
Care mă va încerca,
Dar cred mult în îndurarea
Domnului și-n mila Sa.

Știu, la Cer tot e schimbat
Și dureri nu vor mai fi,
Totul va fi pur, curat
Și toate vor străluci,

Nimenea nu va mai plânge
Și nu va mai suferi,
Crime, boli, moarte și sânge,
Loc la cer, nu-și vor găsi,

Nu va fi decât iubire,
Multă pace, siguranță,
Sănătate, fericire,
Eu în Domnul am speranță.

Amin

Câmpia Turzii, 2 august 2016
"Dar, ma tem de transformarea/Care ma va incerca,/Dar cred mult in indurarea/Domnului si-n mila Sa." O alta frumoasa poezie a credintei dar si a incercarii si indemnului de a ne schimba viata si aspiratiile in acest proces de purificare sufleteasca, al trecerii noastre prin aceasta lume spre Imparatia lui Dumnezeu unde "totu-i schimbat/Si dureri nu vor mai fii,/Totul va fi pur, curat/Si toate, vor straluci..." Felicitari si spor in slujirea Domnului prin poezie.
Adăugat în 05/08/2016 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 1016
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni