Nu obosi pe cale
Autor: Mateas Teodor  |  Album: Căutând fața lui Dumnezeu  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de mateas_teo in 29/07/2016
Nu obosi frate pe cale, nu da odihnă ochilor tăi,
Mai stai cu mâinile întinse, mai mijloceşte în nevoi!
Ai biruiţă prin credinţă şi răsplătirile de apoi
Prin trudă, luptă şi credinţă, pe cale de nu dai n-apoi.

Priveşte-n faţă către Domnul, fă-L pavăză şi scutul tău
Căci Mă iubeşte, zice Domnul, popoare dau in locul său.
Iţi netezesc chiar Eu cărarea şi-ţi vin în ajutor mereu
Să-şi uite mamele copii, Eu te păstrez la pieptul Meu.

Să se-ncingă tare cuptorul, de şapte ori să se încălzească,
Pe cel ce se încrede-n Mine, focul n-are să-l mistuiască.
Te temi şi simţi cu-nfiorare, că-n jurul tău nu-i mai scăpare?
Că valul mării stă mereu sa treacă peste capul tău?

Să urle valul furios, pe tine te scapă Hristos
Căci Domnul tău umblă pe mare
Şi mustră orice ameninţare
La Domnul e a ta scăpare, din boli, necaz şi-ngrijorare.

Te-a scos la larg cu mână tare
Pe stâncă te-a pus in picioare.

Te laud Doamne Dumnezeu, căci Tu eşti Păstorul meu
Mă îndrumi pe a Ta cale şi îmi dai înviorare.
Mă îndrumi pe calea sfântă şi îmi dai apă din stâncă,
Sufletul mi-ai săturat şi m-ai binecuvântat.

Azi, sunt fiu de împărat, căci cu Tatăl m-a-mpăcat
Sunt iubit de Dumnezeu, căci mă-ncred în Fiul Său.
Cel ce-i Domn și Împărat, e mare Preot în veac
Numele-I să-L preamărim, de acum în veci, amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 826
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni