Iubirea Ta e totul pentru mine!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu îngerii Îți vom cânta!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/06/2016
Iubirea Ta e totul pentru mine!


Iubirea Ta e totul pentru mine.
Eu n-aş putea trăi fără speranţă.
N-am teamă căci cu Tine-mi va fi bine,
Iar de Te am, trăiesc în siguranţă.

Chiar de-ar veni şuvoi de încercări
Eu teamă n-am pentru că-s robul Tău.
De-s întristat, Tu îmi dai alinări,
Nu-s singur, sunt cu Tine Domnul meu!

Iubirea Ta mereu mă întăreşte,
Eşti stânca mea şi pavăză şi scut.
Prin Duhul Tău cel Sfânt în mine creşte
O forţă, şi-o putere, de temut.

Nu mă mai clatin ca şi înainte
Când valul vieţii mă purta uşor.
Eu cu tărie cred în cele sfinte,
De Tine eu vorbesc azi, tuturor

De jertfa Ta, de sângele vărsat,
Ce-a curs şuvoi, păcatul să-mi albească,
De tot ce ai avut şi ai lăsat,
Ca gura mea în veci să Te slăvească.

Să-Ţi cânte numai Ţie imn de slavă
Căci ai murit în locul meu, Isus.
Eu sunt oiţa rătăcită, dragă,
Ce vrei să o conduci, la ceruri, sus!

Amin

Câmpia Turzii, 23 mai 2016
Foarte frumos! Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Adăugat în 03/06/2016 de godismystrenght
Dl sa te binecuvinteze ce ziditore versuri ....SLAVA DOMNULUI
Adăugat în 05/06/2016 de simonasav
Statistici
  • Vizualizări: 970
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni