Salvează-mă, Isus iubit!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu îngerii Îți vom cânta!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 07/05/2016
Salvează-mă, Isus iubit!


Te-am zărit, odată, Doamne,
Tocmai când eram bolnav.
Te-am strigat, erai aproape,
Mă simţeam că-s foarte grav.

Doamne, ai milă de mine
Chiar de nu Te-am căutat.
Am greşit, n-am făcut bine,
Dar acum mă simt speriat.

Căci sunt singur. umbre negre
Mă-nconjoară, le zăresc.
Chiar de nimeni nu le vede,
Sunt aproape, le simţesc.

Sunt înfiorat de teamă,
Nici durerea n-o mai simt.
Vino, Domnul meu, degrabă,
Am să-Ţi spun tot, n-am să mint!

Viaţa mea a fost dezastru,
Numai rele am făcut.
Am furat, m-am dat drept altul,
Să nu fiu recunoscut.

Am minţit cu-nverşunare,
Ce-am făcut, tot am negat.
Cu multă neruşinare
Vina, pe alţii am dat.

N-am fost nici prea milostiv
Căci la toate m-am zgârcit.
De-am văzut vreun naiv
L-am prădat, l-am sărăcit.

Pe mulţi i-am batjocorit
Şi de ei am profitat.
Ba, chiar bine m-am simţit
Să fac rău, cu adevărat.

Şi apoi am râs prea bine
De prostia ce-am văzut.
Puţini se puneau cu mine,
Dar acuma, sunt căzut.

Nici de Tine nu-mi plăcea
Când unii Te pomeneau.
Viaţa Ta, mă plictisea,
De sfinţenia Ta-mi vorbeau

Că, în bunătatea Ta,
Pentru oameni Te-ai jertfit,
Da, r nu mă interesa
Că eşti viu sau ai murit.

Nu cred, Doamne, c-ar mai fi
Un om rău, aşa ca mine.
Toate vreau să Ţi le spun,
Ce am comis, rău, sau bine.

Te-aş ruga să-mi dai iertare
Pentru tot ce am făcut,
Să fii plin de îndurare.
Scapă-mă, şi-am să Te ascult!

Te-oi urma şi Te-oi sluji,
Nu mă voi mai ruşina.
Doar pe calea Ta voi fii
Orice mi s-ar întâmpla.

N-am să Te mai părăsesc
Dacă zile îmi vei da.
Am să stau să Te slujesc
Şi-am să-Ţi dau inima mea.

Amin

Câmpia Turzii, 2 mai 2016
cred că este scrisă din punctul de vedere al cuiva care acum se pocăieşte pentru faptele sale, dar, cum noi nu avem drept de judecată, putem să Îl rugăm pe Domnul să dea mântuire, să dea binecuvântare, să aibe milă şi îndurare pentru orice suflet care strigă. Frumos Florenţa îmi place.
Fii binecuvântată şi Domnul să te ajute în tot ce faci. Numai bine.
Adăugat în 07/05/2016 de 1954adina.9mai
Domnul să va binecuvinteze foarte frumose versuri
Adăugat în 09/05/2016 de cocatoma
Statistici
  • Vizualizări: 1070
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni