N-am stat…
N-am stat în roua dimineții
Să-Ţi caut urmele de pași;
Nu Ţi-am dat eul la picioare
Să rămân gol de orice “aș…”
N-am stat în vântul după-amiezii
Cu plete libere să zbor...
De mângâierea Ta, o, Doamne,
Să-mi fie adesea tot mai dor…
N-am stat în pragul înserării
Să-Ţi caut susurul cel blând
Nu m-am topit în rugăciune,
Nici în Cuvânt, și nici în cânt…
N-am stat în liniștea de noapte
Ca să-mi vorbești cum știu că vrei.
Nu Te-am lăsat să intri-n mine
Pe Tatăl, Duhul, Tu, Toți Trei…
La ceasu-înțelepciunii mele
Îți dau întreagă viața mea.
Mă umple Doamne, iar de Tine,
Să fiu bijuteria Ta !
Liliana-Marinela
Geamănu-Ciucur
Tg-Jiu,
06.03.2016
Este o poezie pe care am scris-o într-un moment de cercetare în care am tras concluzia privind asupra vieții mele spirituale că nu petrec atât de mult timp pe cât mi-aș dori în părtășie cu Domnul meu cel drag, iar această poezie "a venit" ca o rugăciune de iertare.