Te laud Părinte ceresc!
Autor: Gelu Ciobanu  |  Album: Lumina Iubirii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de GeluVCiobanu in 05/02/2016
Te laud Părinte ceresc
Prin cântul și fapta iubirii!
Mai sfânt, mai curat să trăiesc,
Și daruri în mine să cresc
În Chipul și Taina Zidirii!

Te chem, suspinând, în tăcere
Când spinii mă-nțeapă cu ură.
Și-atunci când mă sting de durere,
Când firea tributul și-l cere,
Te laud cu Sfânta Scriptură!

Primește-mi umila cântare
Cu harul puterii de sus!
Din mine să curgă izvoare
În dulcea, preasfânta chemare
Așa cum au curs din Isus!

Oriunde, cu drag, și oricând
Să duc, preamărind, Noul Har!
Și-n greu, și-n ușor, mulțumind,
Cu Tine să merg, biruind,
Slăvind mântuirea în dar!

Cu inima nouă, senină
Spre Tine privesc, sfinte Tată!
Pășind către Țara divină,
Cu pace și cânt, și lumină,
Pe scara de îngeri purtată!

Mă-nchin voii Tale Părinte!
Cu focul iubirii în piept.
Și-n hainele albe și sfinte,
Urmând ale Tale cuvinte,
Chemarea în Cer o aștept!


Florești, Cluj
Da. Amin. Frumos.
Adăugat în 05/02/2016 de dellaemanuel
EL nerită toată slava. Frumos! Multe binecuvântări/George Cornici
Adăugat în 07/02/2016 de geocornic
Glorie Domnului în vecii vecilor! Frumoase și ziditoare versuri, Domnul să vă binecuvânteze!
Adăugat în 10/02/2016 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1185
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni