Iona-nalță-o rugăciune
Cînd de pește e-nghițit
Din adîncuri el o spune
Pe Dumnezeu împlorînd:

"Sunt la mare strîmtorare,
Din adîncuri, eu Te chem;
Vino, și dă-mi ascultare
Doamne, Dumnezeu din cer;

Trec prin valea umbrei morții
Și-am crezut că-s lepădat,
Tu ești zorii vieții mele
Căci doar Tu m-ai ascultat.

Îmi tînjea inima-n mine
De Tine mi-am amintit...
Și din templul Tău Isuse,
Numai Tu m-ai mîntuit.

Cei ce se lipesc de idoli
(Care sunt deșertăciuni!)
Pentru ei nu-i îndurare
Nici răspuns la rugăciuni.

Eu Îți voi aduce jertfe
Mulțumind în casa Ta
Și ale mele juruințe,
Toate, le voi onora.

Tu-mi ești mîntuirea, Doamne,
Căci din Tine o primim
Și în harul slavei Tale,
Suntem toți în veci... Amin!"

Apoi, Domnu-a dat poruncă
Peștelui, și l-a vărsat;
Pe Iona, l-a scos din apă
Spre Ninive a plecat...

O, ce har că-a doua oară
Domnul slavei i-a vorbit!
Porunca nu-i o povară
Și cuvîntul l-a vestit;

Merge cale de o zi
Și le spune-n gura mare:
Dumnezeu va nimici
Pe toți, de la mic la mare..."

Patruzeci de zile sunt
Și nu va mai fi izbîndă
Dar în inimi-acest cuvînt
Aduce pocăință sfîntă.

Domnul Dumnezeu din cer,
Milă are de cetate
Ruga lui Iona-i un semn,
Pentru noi, o claritate,

Să rămînem credincioși
Ascultînd a Lui poruncă
Și din valuri, vom fi scoși
Din groapa cea mai adîncă...
amin