Cu lacrimi mă hrănesc zi și noapte
și mă gândesc la ale mele fapte.
La traiul ce am dus până acum,
mă uit ca-n niște poze din album.

Mi-aduc aminte tot ce s-a întâmplat
și cum de tatăl meu nu am ascultat.
Cum am pornit pe cale, prin pustie,
și m-am bazat pe a mea prostie.

Mi-aduc aminte orice vorbă spusă,
cum mama pe prag stătea răpusă.
Dar eu, din ochi, nici n-am clipit...
Capul n-am întors, nici n-am privit.

M-am îndepărtat de la ai mei părinți,
n-am observat cum se rugau fierbinți.
N-am observat cât de mult ei m-au iubit,
că doar binele din lume mi-au dorit.

Acum vreau să-i văd, dar nu mai sunt.
Plecatu-s-au ei deja de pe pământ...
Ani întregi, prea mult m-au așteptat,
dar eu umblam în lumea cu păcat.

La cimitir acum regret și plâng amar,
îmi pare totul groaznic, un coșmar.
Eu vreau să-i văd aici lângă mine,
să-mi dea un sfat, durerea să-mi aline.

Acum spun la toți: Să respectați
părinții dragi și-ai voștri frați,
căci într-o zi nu vor mai fi
și-n lacrimi și regrete veți trăi.


20/12/15