S-a înserat, e liniște deplină
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Noapte prea sfântă  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de valeriamida in 18/12/2015
S-a înserat, e liniște deplină,
Toți sunt în case, stau pe lângă foc,
Afară-i frig, senin, pe cer lumină,
Steluțe mii sclipind din loc în loc.

Afară-n câmp stau liniștiți păstorii,
Ei fac de strajă, turmele `și păzesc,
Deodată o lumină strălucește,
Se sperie, înmărmuriți privesc.

Un înger de la Domnul se arată,
Cu slavă și lumină îmbrăcat,
Le spune: Vă aduc o veste bună,
Azi s-a născut un mare Împărat.

Isus Hristos, Emanuel, Mesia,
El este Împăratul profețit,
Prunc sfânt, născut de fecioara Maria,
Umil venise pe acest pământ.

Îl veți găsi în staul, într-o iesle,
În loc neînsemnat, sărăcăcios,
Am fost trimis să aduc marea veste,
Căci astăzi s-a născut Isus Hristos.

Oastea cerească, miile de îngeri,
Slăveau pe Dumnezeul minunat,
Păstorii au plecat în grabă,
Spre locul sfânt și binecuvântat.

Au mers călăuziți de-o stea măreață,
Până la locul de Domnul trasat,
Un loc sărăcăcios, dar plin de Viață,
Și plini de bucurie au intrat.

Au găsit Pruncul, culcat într-o iesle,
Maria, Iosif, plini de Duhul sfânt,
S-au bucurat cu toți lăudând pe Domnul,
Pe Cel ce L-a trimis pe acest pământ.
Amin

Ica Drăgoi
18.12.2015
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2278
  • Export PDF: 28
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni