Scena credinței
Autor: Margareta Boghean  |  Album: Luceafărul din zori  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de veronica2014 in 14/12/2015
Ce frumos era odată
Când toți, plini de bucurie,
Se-adunau strânşi laolaltă,
Cu multă ardoare şi iubire.

Ochii lor scrutau zarea,
Spre albastrul cerului,
Aşteptând înviorarea
Şi revărsarea Duhului.

Azi, ne plac culori mai sumbre
Nu albastrul cel de sus...
Nu udăm cu lacrimi calde,
Jertfa Domnului Isus.

Ne place culoarea verde
Şi privim mereu în jos
Spre vacanțe cu grătare,
Şi chiar un meci mai dubios...

Toate acestea-s trecătoare
Şi nu sunt nici de-un folos;
Să ne întoarcem fiecare,
La Domnul Isus Hristos!

Să privim lumina vie
Ce ne-o dă azi Duhul Sfânt,
Nu cea din televizoare
Ce ne atrage în adânc.

Să nu pierdem vremea aceasta
Că e aproape de sfârşit
Vine Domnul cu răsplata,
Ce-i vei spune în curând?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1035
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni