Dedicație pentru Isus
Autor: Marinau Daniela  |  Album: Profeții  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de loredanam in 12/12/2015
Referințe

Cristos, Ți-am dedicat crăciunul,
Deși Tu n-ai cerut serbări, nicicând;
Doream să-L celebrăm pe Fiul:
Iudeii nu Ți-au intonat colind..

Isus, Ți-am închinat și bradul
Împodobit ca sorcova, în dar;
Dar Tu Te arătaseși în staulul
Ornat cu paie, lemn și bălegar.

Apoi, l-am invitat pe Moș-Crăciun,
Să ne împartă daruri, de la Tine;
Copiii-au declarat că e mai bun
Cadoul fără osteneli, suspine.

N-am fost darnici ca magii, să îți dăm
Obolul nostru de-aur și tămâie:
Prin teatru și colinde, Te-adorăm;
Smirna o detestăm, căci e-amăruie.

Modești precum păstorii de am fi,
-Căci Tu, numai celor umili, dai Har-
Am zări îngerii, pe Prunc, o zi;
Apoi, stimați de lume ne vrem iar.

Isus, de Nașterea-Ți, se fac orgii,
Creștinii se „cinstesc”, de ziua Ta;
De-ai apărea în trup, nu Te-ar primi
Și la Aniversarea-Ți nu ai sta!

„Fiule, dă-mi inima Ta!”ne-ai spus
În cartea Ta, și viața ne-ai schimbat:
În loc de jertfe, ai venit, Isus,
Serbarea cu orgii ai refuzat.

O viață sfântă-i darul pentru Tine,
Cu un duh nou Te putem lăuda,
În Numele-Ți donăm haine și pâine,
Săracii îi cinstim, de ziua Ta!



Cel mai grav mi se pare faptul urmator: pentru cei mai multi, Mantuitorul e doar un pretext pentru petreceri...
Aici este relatat un mare adevar. Fiti binecuvantata sora Daniela.
Adăugat în 12/12/2015 de florenta.sarmasan
Așa este. Tot mai mulți creștini se bălăcesc în mocirla acestei lumi, cu pretenția că sărbătoresc Nașterea Domnului. Trist, dar adevărat!
Adăugat în 12/12/2015 de GeluVCiobanu
Necinstirea Fiului trimis spre mântuire a depăşit parcă orice aşteptare omenească; da, de Crăciun oamenii trăiesc la cote maxime destrăbălarea; unii chiar îndrăznesc să păşească pragul bisericilor, chiar se şi împărtăşesc, după care vin acasă unde totul e pregătit pentru dezmăţ; alcool din belşug, muzică siropoasă, dănţuială pe-ntrecute, ţipete, chiuituri, ameţeli, pierdea oricăror noţiuni ale bunului simţ... şi de fapt, nici măcar nu-şi pun întrebarea ce anume sărbătoresc ei... da, oamenii nici nu vor să mai audă Adevărul! Mă bucur de aceste versuri ce sună asemeni unui orologiu pentru ultima dată, poate... Doamne, trimite TU câţi mai mulţi cititori care să se oprească cu mare interes asupra unor astfel de resurse, căci doar Domnul a vorbit! Şi o face desigur din dragoste, doar din dragoste acum! Fiţi binecuvântată sora.
Adăugat în 12/12/2015 de floridinmaracineni
Multumesc fratilor, si indeosebi sorei Flori, pentru comentariile pertinente!Cine Il iubeste pe Domnul, este intristat cand Il vede asa de putin onorat de Ziua Lui!
Adăugat în 12/12/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2615
  • Export PDF: 62
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni