Mărit să fie Domnul
Autor: Paula Szabo  |  Album: Balsam de credinţă  |  Tematica: Botez
Resursa adaugata de szabo.paula in 04/10/2015
Mărit să fie Domnul, să spunem fiecare,
Cu inima vibrând de sfântă bucurie,
Că pe pământ, şi-n cer, e iarăşi sărbătoare,
Şi nu pentru o zi, ci pentru veşnicie.

Slăvit să fie Fiul, jertirea Lui, slăvită,
Prin sângele iertării, ne-a împăcat cu cerul,
Chemându-ne s-avem, privirea adâncită,
Spre-al Său cuvânt, şi-a crede adevărul.

Mărit să fie Tatăl, puterea Sa deplină,
Ce încă se revarsă, în inimi doritoare,
De a străpunge bezna, şi a-L urma-n lumină,
De-a năzui spre ceruri, la viaţa viitoare.

Şi de-a avea curajul, ca famen, altădată,
Mânat de-al dragostei puternic crez,
Rostind cu glasul hotărât : o, iată apă !
Ce mă impiedică să mă botez ?

Slăvit fii doamne Tată, în veci glorificat,
Că nu există piedici, nici urmă de oprire,
Că nu sunt cruci lăsate, prea grele de purtat,
Pentru acel ce ai, un plan de mântuire.

Mărit să fie Domnul, şi al Său plan frumos,
La care suntem martori, când viitorul frate,
Va face legământul, cu Regele Hristos,
În cuget să-l susţinem : amin! până la moarte.

Şi să-L rugăm pe Tatăl, cu braţul Lui cel tare,
Să-l ocrotească zilnic, cu milă şi putere,
Să-l facă un rob vrednic, ce-n orice-mprejurare,
În cer îşi pregăteşte comoară şi avere.

Când vor veni tentaţii, probleme sau dureri,
O nu lăsa ispita, să-i răscolească firea,
Descoperă-i prin Duhul, în Tine, noi plăceri,
Şi creşte-n el credinţa, nădejdea şi iubirea.

Celor ce încă poate, nu Ţi-au gustat iertarea,
Trimite Duhul Slavei, deplin să-i luminezi,
Să înţeleagă lumea, aceasta este calea:
Să crezi întâi, şi-apoi , să te botezi.

Ne-ncredinţăm cu toţii, în braţul Tău cel Sfânt,
Şi-Ţi mulţumim de Harul, ce îL reverşi deplin,
Spre cerul veşniciei, strigăm de pe pământ:
Mărit să fie Domnul, în veci, de veci, AMIN !


AMIN !

Astăzi 4 octombrie, biserica noastră, a avut bucuria de a se îmbogăţi cu un nou membru. Mărit să fie Domnul !!!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4015
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni